În data de 14 decembrie 2020 au fost aprobate Concluziile Consiliului UE privind dezvoltarea urbană și teritorială, document care întărește susținerea la nivel european a Noii Carte de la Leipzig și a Agendei Teritoriale 2030.

Reamintim că în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2020 au avut loc în cadrul Președinției germane a Consiliului UE, în format de video-conferință, reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană și reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu coeziunea teritorială.

În cadrul celor două întâlniri au fost aprobate Noua Cartă de la Leipzig și versiunea revizuită a Agendei Teritoriale, denumită Agenda Teritorială 2030, ambele reprezentând documente strategice pentru dezvoltarea integrată, rezilientă și sustenabilă a orașelor și regiunilor europene.